O panza de paianjen… cu sute de noduri ce-si au rolul lor precis in structura si rezistenta panzei. Cu fire aproape invizibile ce leaga nodurile intre ele. O panza de paianjen firava in aparenta si totusi atat de rezistenta….O panza de paianjen aparent banala, care are totusi un scop atat de bine definit…  Si misterul aparitiei sale, exact in forma aceasta, pe care o consider de o perfectiune curioasa daca ma gandesc la fauritorul ei… O panza pe care doar paianjenul poate sa mearga…

Aceasta este imaginea care mi s-a conturat in minte fulgerator in clipa in care m-am intrebat: Ce e existenta noastra de fapt? Poate ca suntem fauritorii propriei noastre panze, poate ca de aici, din planul existentei noastre ne e imposibil sa vedem panza in ansamblul ei si sa ii constientizam perfectiunea. Viata noastra… cu fire invizibile care ne conduc catre un alt punct, in care noi trebuie sa alegem ce directie urmeaza sa luam. Noi, fauritori ai panzei si singurii care putem merge pe ea… Noi, cei de care depinde ca panza sa existe in fiecare zi… si panza – care raspunde fidel la fiecare miscare de-a noastra…

Ma surprinde asocierea simpla pe care mintea mea a facut-o cand nu i-am lasat timp sa gandeasca prea mult. Poate pentru ca structura dupa care suntem claditi e mult mai simpla si mai aproape de perfectiune decat ne imaginam…