Sunt momente… din ce in ce mai putine din pacate, in care ne oprim putin din inertia bolnavicioasa dar calduta si aparent sigura. Sunt momente, ca cel de acum, in care imi dau seama cat de putin exist eu in propria-mi viata. Cat de putin loc a ramas pentru acel EU care ma mai trage uneori stingher si timid de maneca incercand sa ma scoata din cercul vicios al lucrurilor cunoscute. Am ingropat acest EU printre sute de “trebuie”, printre prejudecati si iluzii, in confortul inselator al lucrurilor familiare, l-am lasat sufocat de teama de a nu gresi si de scuza pertinenta ca “nu am timp”, l-am negat facand ceea ce altii aveau nevoie sa fac si asteptand de la ceilalti ceea ce eu insami nu stiam sa ii daruiesc.
Si vestea proasta pentru mine este ca nu lipsa de timp sau de bani, nu “ambalajul” sau ceilalti sunt de vina pentru neimplinirea mea. Vestea proasta pentru mine este ca solutia e la mine si a fost intotdeauna la mine. Si nu am stiut cum sa o folosesc. Si inca nu stiu…. Si am de ales intre a ma lasa coplesita de frustrare, neimplinire si vinovatie si a face ceva diferit si nou pentru mine… Vreau sa invat sa ma simt confortabil in momentele in care sufletul meu zburda si sa nu le mai pierd doar pentru ca sunt “altfel” si nu stiu ce sa fac cu ele. Vreau sa invat sa imi dau voie sa fiu fericita! Si vreau sa am propriile dorinte si vise fara teama de a-i deranja pe ceilalti, fara teama ca nu am resurse sa mi le indeplinesc. Si mai ales vreau ca atunci cand sufletul meu atinge fericirea, sa invat sa o simt pana in ultima celula si nu sa ma ascund, sa o neg si sa o alung din teama de a nu suferi. Pentru ca stiu ca simtind-o profound o voi inapoia inzecit si se va intoarce la mine insutit!
Si chiar daca vor fi pasi marunti si nesiguri, vreau sa incep chiar de acum. Asa ca iata cateva lucruri pe care nu le-am facut pana acum niciodata. La multe dintre ele nici nu am indraznit sa ma gandesc serios. Dar o data cu lista de mai jos, vine si promisiunea fata de mine insami ca nu va ramane doar o lista pe o foaie de hartie. Solutia e la mine! Si Universul intreg e langa mine si lucreaza pentru mine! Trebuie doar sa invat sa primesc…
-sa ma dau cu parapanta
- sa merg cu motocicleta
-sa fac dragoste pe o plaja pustie
-sa calatoresc in Japonia
-sa merg iarna la o piscina descoperita
-sa fac un curs de fotografie
-sa merg intr-o croaziera
-sa scriu o carte
-sa-i duc pe parintii mei la mare
-sa am o casa cu ferestre mari si vedere la mare
-sa gasesc o activitate careia sa ma pot dedica trup si suflet (sa-mi descopar daimonul)
-sa completez aceasta lista cat mai des posibil
12 Februarie, 2012
Sindicalizare