Cineva m-a intrebat la un moment dat de ce scriu atat de rar. Scriu rar pentru ca nu vreau sa las pe hartie o insiruire de cuvinte. Vreau sa ramana doar cuvintele nascute din intalnirea mea cu Inspiratia. Si da, poate ca ne intalnim destul de rar, dar e greu de pus in cuvinte cat de frumos e de fiecare data. Ai ajuns vreodata acasa extenuat de grijile de peste zi, impovarat de ganduri, golit pe dinauntru? E ca si cum atunci ai auzi o melodie care te face sa uiti de tot si sa incepi sa dansezi. Da! Sa dansezi singur in camera goala. E o evadare atat de placuta! E sentimentul ca ceva superior tie iti da putere.Si nu  puterea aceea lumeasca, de a carei efemeritate esti mereu constient, ci una divina. Nu te mai lupti sa intelegi de unde vine sau cum a aparut, te lasi pur si simplu purtat inainte, lasi energia sa curga prin tine si devii parte din ea. Traiesti! Si stii ca umpli cu energie tot ce atingi, tot ce intalnesti in cale. E ca o mica joaca de-a Dumnezeu. Pentru ca e momentul in care esti perfect constient ca nu esti deloc singur, momentul in care te simti conectat la tot ce e in jurul tau, momentul in care divinitatea iti vorbeste si tu poti auzi. Intalnirea aceasta merita din plin zile intregi de asteptare, pentru ca este cu adevarat o binecuvantare!     

11 Decembrie, 2009