Eu – o celula microscopica a Universului. Eu – gigantul care a curmat viata unei furnici mergand nepasatoare cu picioarele goale prin iarba. Eu – infinit de neinsemnata sau foarte puternica. Ce ar fi Universul daca o celula microscopica ar disparea? Sau daca celula aceasta s-ar imparti in citoplasma, nucleu, electroni, s-ar lasa asimilata de alte celule sau ar da viata unora noi? Universul ar ramane acelasi maret Univers! Ce s-ar fi intamplat cu furnica daca in clipa aceea nu m-as fi lasat atrasa de parfumul unei flori si nu m-as fi indreptat ca hipnotizata spre ea, vrand sa o miros si savurand mangaierea stropilor de roua pe piciorul meu gol? As fi salvat un mic univers…

In viata de zi cu zi sunt si eu tot o furnica – intre miliarde de alte furnici. Mai demult as fi vrut sa ma nasc termita. Credeam ca asa as fi fost mult mai puternica decat sunt, ca m-as fi miscat mai increzatoare in mine prin imensul musuroi. Mi-am dorit sa fiu macar pentru o zi Regina pentru ca zeci de alte furnici sa se indrepte spre mine. Pana in ziua in care, am uitat pentru o clipa sa ma gandesc la mine si la musuroi, la hrana pe care trebuia sa o caut si m-am lasat purtata de lumina blanda a unei raze de soare, indepartandu-ma de lumea care imi era atat de cunoscuta. Eram parca vrajita de lumina, de caldura dulce a razei de Soare, de cantecul vantului printre frunzele verzi, de mirosul fructelor plesnind de sanatate si viata. Cand m-am dezmeticit m-am speriat, am vrut sa ma intorc dar nu mai recunosteam drumul… Pentru prima data nu mai stiam ce trebuie sa fac, eu care pana atunci imi controlasem toate gesturile si imi organizasem fiecare pas cu atata constiinciozitate… asa cum fusesem invatata ca fac toate furnicile… Iata-ma ratacita, debusolata, la capatul unui drum care ma adusese acolo si care nu se mai intorcea inapoi. Eram debusolata dar si fascinata de noua lume, curioasa sa o descopar, sa ii primesc darurile. Nu imi dau seama exact cand si de ce, dar am vazut ca de mine se apropie grabita o furnica. M-a cuprins un amestec de usurare si regret. Ma simteam putin mai in siguranta dar regretam ca lumea aceea noua si frumoasa mi-a fost dezvaluita pentru prea putin timp. Am crezut ca ma voi intoarce in musuroi, dar pe masura ce furnica grabita se apropia de mine mi-am dat seama ca nu o cunosc. M-a luat de mana si m-a condus in tacere pe cai cunoscute foarte bine de ea se pare. Am ajuns intr-un luminis cu zeci de alte furnici. Pe rand, ma insoteau sau imi raspundeau uneori la intrebari pe care nici macar nu aveam timp sa mi le formulez prea clar. Era suficient sa imi doresc cu intensitate sa descopar si parca toata natura venea in intampinarea mea.

Am inceput sa descopar gaze, fluturi, apoi pasari… Uneori am si reusit sa ma transform in gaza, in fluture, si am savurat fiecare clipa sublima petrecuta in zborul de pescarus pe deasupra valurilor inspumate! Am invatat sa iubesc fiecare clipa de ratacire care ma duce mai departe! Ma simt independenta dar niciodata singura! Pentru ca am norocul sa fiu uneori doar o celula din Univers si alteori gigantul din lumea unei furnici. Si pentru ca maretul Univers isi iubeste intens fiecare celula, iar eu ma simt in fiecare clipa imbratisata de iubirea lui!

13 August, 2008