Calatoria cu metroul… aparent aceeasi in fiecare zi, si totusi de fiecare data altfel. S-a intamplat sa fiu doar o picatura care se lasa purtata de valul multimii, s-a intamplat sa ma simt pescarusul care pluteste deasupra, s-a intamplat sa imi constientizez si sa imi analizez prezenta in raport cu ceilalti, s-a intamplat ca materia sa devina difuza si sa simt energia autentica… a mea si a celorlalti… Toate acestea in banalele calatorii cu metroul din fiecare zi.

Ma uit la chipurile voastre si incerc sa vad dincolo… de ce cand va privesc si ochii mei va zambesc va coborati privirea in pamant? De ce nu mai stiti sa primiti un cadou frumos, simplu, neconditionat ? De unde atatea prejudecati, atatea semne de intrebare chiar si cand e vorba de un gest atat de autentic ? Si totusi mi-a raspuns cineva ! Un copil care ma privea curios si ma analiza cu seriozitatea jucausa a varstei de 4-5 anisori… Mi-a zambit ! sincer, natural, deschis… si probabil a uitat ca i-am zambit si eu imediat ce a coborat din metrou, de mana cu taticul lui serios… Cand oare ne pierdem capacitatea de a trai in prezent ? Si totusi, mai important e ca aceasta exista in noi, trebuie doar sa ne aducem aminte !

Se intampla si sa nu incerc sa vad fiecare picatura in parte, ci doar intregul. Pentru mine sunteti doar valul din care fac parte, dar care ma ajuta totusi sa-mi simt distinct prezenta. Ascult muzica si formele devin din ce in ce mai difuze… nu stiam ca pot privi atat de adanc in mine, nu stiam ca pot avea un sentiment atat de profund de libertate, de impacare, de impreunare cu sublimul chiar aici, acum, cand voi nici macar nu imi constientizati prezenta. Si ma abandonez in bratele unei muzici divine, si simt ca prin vis cand va faceti loc aproape prin mine, spre iesire… Ma intreb cum de pentru voi locul a devenit atat de neincapator… pentru mine nu a fost niciodata mai mult spatiu… si ma arunc in gol, fara sa mai gandesc… ma las purtata doar de simturi si de clipa aceasta sublima !

As vrea sa imi raspundeti cand va zambesc, as vrea sa va daruiesc atat cat aveti nevoie din starea mea de bine pe care uneori o percep ca fiind atat de profunda ! As vrea doar sa traim prezentul, sa nu lasam sa treaca pe langa noi niciun copil care rade, niciun om trist, niciun batran intelept, nicio femeie frumoasa, niciun barbat atragator, niciun catelus jucaus….nimic n-as vrea sa treaca pe langa noi pur si simplu, doar pentru ca suntem prea ancorati in trecut sau in viitor ! Viata merita traita, sarbatorita, nu doar rememorata sau inlocuita cu zeci de proiectii in viitor ! Inseninati-va fruntile, zambiti timid, zambiti cu sufletul si cu mintea, apoi radeti din toata inima, radeti in hohote!