Din nou o lista, pur aleatorie si probabil incompleta. De data aceasta insa, a lucrurilor care imi displac. Nu pentru ca ar fi cele mai frumoase lucruri pe care le-as putea pune pe hartie, dar pentru ca am simtit ca punandu-le pe hartie imi construiesc sansa de a le accepta si de ce nu, de a ma imprieteni cu ele. Sa fie… doar o lista. Inofensiva. Si pe cat posibil, cat mai goala de incarcatura emotionala.

Iata lista mea (de care sper sincer ca intr-o zi o sa rad cu intelepciune si impacare) :

-Minciuna
-Dezordinea
-Barfa
-Chimenul
-Sa gatesc doar pentru mine / sa mananc singura
-Oamenii care se complac in situatii care le displac
-Vorbitul in biserica
-Sa fiu refuzata
-Agresiunile fizice
-Certurile
-Promisiunile netinute
-Invidia
-Rautatile (mai ales cele gratuite)
-Forma fara fond
-Caldura excesiva
-Dusurile reci (la propriu, nu la figurat)
-Mirosul de mancare pentru animale
-Mirosul de tigara
-Lipsa de modestie (mai ales nesustinuta de calitati)
-Limitarile educate, cultivate si sustinute (nu cele reale)
-Bijuteriile din aur (galben)
-Sa port ceas
-Sa vad copii supraponderali la fast food (din ce in ce mai multi)
-Sa plec singura in excursii / concediu etc
-Sa ia altcineva decizii pentru mine si / sau in locul meu
-Sa vad deseuri aruncate in natura
-Sa nu mi se raspunda la salut
-Barbatii epilati
-Tot ce e artificial (lucruri, persoane, situatii)

19 ianuarie, 2012

Multumesc,

Tuturor barbatilor care mi-au ranit sentimentele

Tuturor prietenilor care nu au fost langa mine cand aveam nevoie

Tuturor oamenilor mai buni, mai frumosi, mai puternici, mai "altfel" decat mine

Tuturor dorintelor mele care au refuzat sa se transforme in realitate

Tuturor lucrurilor pe care nu le-am obtinut

Tuturor locurilor in care nu am ajuns

Tuturor clipelor in care mi-am dorit sa nu exist

Tuturor loviturilor pe care le-am primit

Le multumesc sincer, pentru ca fara ele nu as fi ajuns aici unde sunt acum, asa cum sunt acum.

Le multumesc din toata inima si le imbratisez cu toata fiinta mea pentru ca acum stiu ca fara ele nu as fi apreciat niciodata la adevarata valoare:

Toate momentele de iubire pura

Toate mainile intinse sincer sa ma ajute

Toate calitatile pe care nu am stiut ca le am

Toate visele implinite

Toate locurile minunate pe care le-am vazut

Toate clipele de existenta deplina

Toate minunile ce se ascundeau in spatele obstacolelor

Multumesc inca o data! Sunt extrem de bogata! E cea mai simpla si mai frumoasa bogatie!

MULTUMESC!

31 decembrie, 2011

Uneori ne afundam prea mult in griji, in neputinte, in dezamagiri. Uitam lucrurile marunte, dar care ne aduc atata bucurie! Asa ca m-am gandit sa fac o lista cu primele lucruri care imi trec prin minte, exact asa cum imi trec prin minte. O lista cu lucrurile simple, care intotdeauna mi-au mangaiat sufletul. E reconfortant sa stii ca, daca vrei, in orice moment poti avea un lucru, cat de mic, care sa iti lumineze ziua !

Lista mea (pur aleatorie si cu siguranta incompleta) :

-         sa citesc o carte buna
-         sa dansez singura (la mine acasa :p)
-         sa ma dau in leagan sau pe tobogan
-         sa fac baie cu spuma
-         sa iau in brate pui de animale
-         sa mananc clatite
-         sa cumpar, sa ambalez si sa dau cadouri
-         sa gatesc
-         sa ma plimb desculta pe malul marii (prima data pe an cand ajung acolo si apa e inca rece)
-         sa ma dau cu tiroliana
-         sa imi cumpar haine in care ma simt bine
-         sa ma dau cu parfumuri care imi plac
-         sa ma duc la piscina sau jacuzzi (mai ales iarna)
-         prima zapada
-         sa calatoresc (mai ales in locuri in care nu am mai fost)
-         izvoarele de munte si padurile
-         cerul foarte instelat din noptile senine de vara
-         mobilierul din ratan
-         plecarile in excursii neplanuite
-         sa fiu mangaiata pe fata
-         sa ma plimb cu hidrobicicleta
-         sa ma uit la o poza in care am iesit bine
-         articolele de decor (mai ales cele din lemn)
-         sa merg cu masina, pe locul din dreapta
-         camerele spatioase cu mobilier minimalist
-         sa imi cumpar lenjerie in care ma simt sexy
-         sa fac puzzle-uri
-         primul pom pe care il vad inflorit primavara
-         margaritarii (lacramioarele)
-         betisoarele si lumanarile parfumate
-         mirosul de cafea
-         sa ascult pe cineva cantand la chitara (mai ales in tren)
-         sa pot lenevi dimineata
-         sa mananc in pat
-         sa ma rasfat la un salon
-         nucile si caramelul
-         ploile torentiale de vara
-         curcubeul
-         sa imi cante cineva
-         cartofii prajiti facuti de mama
-         sa ma asortez pana la ultimul detaliu
-         sa scriu
-         sa primesc aprecieri de la ceilalti
-         sa ma bronzez
-         sa ma uit la desene cu Tom si Jerry
-         cascadele
-         pesterile si cheile
-         plimbarile cu telecabina
-         sa imi zambeasca un copil
-         linistea si pacea manastirilor
-         artificiile
-         valurile marii
-         limonada facuta in casa
-         sa fiu trezita cu un sarut dimineata
-         pantofii cu toc cui
-         sa ma imbrac cu hainele altora (cand mi se ofera, bineinteles :p )
-         sa spun multumesc

 

22 ianuarie, 2011

Daca eu cred in destin ma intrebi… Nu i-as spune destin, pentru ca deja cuvantul in sine are pentru fiecare o semnificatie subiectiva. Si atunci nu cred in destin. Dar cred ca sunt aici, exact in corpul acesta (pe care uneori il iubesc si alte ori il detest), exact in orasul acesta (uneori frumos, alteori trist), exact printre oamenii acestia (uneori multi, alteori putini) cu un sens foarte clar definit. Si da, desi e greu pentru orgoliul meu lumesc sa o recunosc, de multe ori sensul acesta imi scapa.

Ma pierd printre defectele corpului meu, ma imbat cu frumusetea-mi trecatoare, ma pierd pe stradute laturalnice sau admir centrul orasului, ma cert cu unii, ii ascult pe altii... Ratacesc printre oameni, locuri si intamplari cautand sensul suprem. M-am impiedicat in sute de situatii « fara iesire » care m-au facut sa sufar, care m-au indepartat de sensul pe care il cautam. M-am apropiat de multi oameni daruind tot ce aveam de daruit si suferind ca randul meu sa primesc nu a mai venit nicicand. M-am agatat de lucruri carora eu le atribuisem un sens, pentru ca mi se parea ca astfel drumul spre sensul suprem e mai scurt.

Si am cautat, am plans, m-am bucurat de scurte momente de intuitie, de intalniri cu oameni cu care am comunicat dincolo de cuvinte, am cautat, am crezut ca gasesc, am cazut, m-am ridicat, am inceput sa caut din nou.

Nu stiu ce o sa fac in clipa urmatoare, dar stiu ca realitatea clipei de acum imi spune : Nu cauta sensul suprem! Nu il poti gasi pentru ca nu e separat de tine, nu e in afara ta. Nu il poti gasi pentru ca e mereu cu tine! Asadar nu mai caut. Stiu, fara sa vreau sa mai inteleg de ce, ca totul are un sens, chiar daca mintea mea de acum nu il poate intelege. Stiu ca unele pietre trebuie sa se transforme in nisip pentru a putea ridica o constructie, stiu ca e nevoie si de un cui indoit, si de caramizi imperfecte. Nu mai vreau sa inteleg sensul meu in viata fiecarui om cu care m-am intersectat, e suficient ca stiu, ca am convingerea ca exista unul! Si ii multumesc acestei clipe pentru desavarsirea ei !

Aida si Diana locuiau impreuna. Nici ele nu mai stiau cand s-au cunoscut.

Aida – mereu vesela, debordand de energie, cu o pofta incredibila de viata. Era gata oricand sa incerce ceva nou, sa faca ceva imprevizibil, sa-si urmeze cele mai indraznete vise, caci pentru ea nu existau nici limite, nici prejudecati.

Diana – feminina, gratioasa, echilibrata. Stia sa asculte, stia sa daruiasca si uneori, “contamina” parca cu linistea ei tot ce o inconjura.

Desi firi total diferite, Aida si Diana locuiau impreuna. De ce? Pur si simplu nu puteau renunta una la prezenta celeilalte. Erau intr-adevar zile in care nu isi vorbeau, perioade lungi in care evitau sa se intalneasca. Dar erau si momente in care ieseau la plimbare impreuna, zile in care ascultau muzica si dansau impreuna. Uneori discutau ore intregi si adormeau fericite ca fiecare a mai invatat ceva din experienta celeilalte. Alteori se certau pentru ca stilul de viata al celeilalte parea prea dus la extrema.

Uneori invitau si prietene in casuta lor mica si confortabila. Era placut sa vezi atatea prezente diferite, atatea calitati si atatea defecte stand impreuna. Bineinteles, daca te detasai putin de harmalaia creata, fireasca dealtfel intre atatea caractere.

V-as putea povesti multe despre Aida si Diana si despre casuta lor in care locuiesc de foarte mult timp. Inchei totusi spunandu-va ca si casuta avea un nume. Casuta se numea Adriana